...

"Nu mă gândisem niciodată prea mult la felul în care voi muri - deşi am avut destule motive în ultimele câteva luni - dar, chiar dacă m-aş fi gândit, nu mi-aş fi imaginat că voi muri în felul acesta.
M-am holbat fără suflare la celălalt capăt al camerei, în ochii negrii ai vânătorului, iar el mi-a întors o privire plăcută.
Cu siguranţă era un mod frumos de a muri, în locul altcuiva, în locul persoanei iubite. Chiar nobil. Asta ar trebui să conteze.
Ştiam că, dacă nu m-aş fi mutat niciodată în Forks, n-aş fi fost în pericol de moarte acum. Dar, oricât de îngrozită eram, nu puteam să regret decizia luată. Când viaţa îţi oferă un vis care îţi întrece de departe orice aşteptări, nu e de bun simţ să jeleşti atunci când se sfârşeşte.
Vânătorul zâmbea prietenos în timp ce se îndrepta spre mine să mă ucidă."

"Twilight"( "Amurg"), Stephenie Meyer

Balada elevului :P

Dumnezeule din cer,
Din al camerei ungher,
Unde stau şi mă trudesc
Lecţiile să sfârşesc,
Către tine mă îndrept.
Tu eşti mare, Tu eşti drept,
Numai tu mă poţi salva
După mare mila Ta.
În al anilor şirag,
Unii fac şi alţii trag,
Şi dreptate asta nu-i!
Cesar dacă-n vremea lui
Ar fi fost mai potolit,
Nero de n-avea chibrit
Marii Rome foc să-i dea,
Pius de nu se năştea,
Şi atâţia Ludovici,
Plus atâţia Frederici,
Napolen dacă-ar fi fost
Om la casa lui cu rost,
Noi scăpam de-un subiect.

Arhimede dacă-a vrut
Să se scalde şi-a văzut
Că în apă scufundat
Corpul lui s-a uşurat,
Îl priveşte personal
Şi socot că-i imoral
Să ne spună ce-a simţit.
Iar Papin fiind răcit,
În loc să stea în pat,
S-a găsit el mai moţat,
Să îşi fiarbă ceai cu mac
În ulcica cu capac.
Iar, nu zic, dar vă spui,
Ce am eu cu-ulcica lui?
Nu mă bag, o ştie şcoala,
Unde nu îmi fierbe oala.
Iară domnul Copernic,
A băut mai mult c-un pic,
Şi atunci i se părea
Că pământul se-nvârtea.
Pentru tot ce au inventat
Edison cel învăţat, Newton, Fulton,
Galileu, să le trag păcatul meu?
Mult necaz şi mult venin
Mi s-a tras de la Franklin.
Numai Tu mă poţi salva
După mare mila Ta.

Mama

Lumina lină-a primăverii
Îi încălzeşte faţa,
Şi zâmbetul de scorţişoară
Mi-alintă sufletul şi viaţa.

Blândeţea ochilor mă pierde-
Izvor de dragoste curată,
Refugiu al vieţii ce dispare,
Speranţă-a lumii în mişcare.

Seninătatea din priviri-
Oglindă a veşnicei iubiri,
Căldura sufletului ei-
Parfumul nopţilor de tei.


Aceasta poezie îi este dedicată mamei mele, deşi cuvintele sunt prea sărace pentru a putea exprima ceea ce aş vrea să îi transmit...

Rătăcitor prin idealuri

Pe căi pierdute-am rătăcit,
Luna tovarăş mi-am găsit;
Şi stelele îmi sunt cărări
De lungi, deşarte aşteptări.

Speranţe-mi sunt boabe de rouă-
Dispar cu prima rază nouă,
Şi seara mi le-aduce iar
Dar se împlinesc atât de rar.

Un licurici plăpând şi verde
Prin iarbă noaptea se-ntrevede.
Grăunte verde de lumină
Ce stai, ce-aştepţi, ce vrei să vină?

Eşti mic şi totuşi cu-a ta viaţă
Tu dai lumină şi speranţă,
În marea de-ntuneric dens
Tu dai vieţii un alt sens.

De ce nu pot să fiu ca tine
Un mic grăunte de lumine?
De ce mă pierd în idealuri
Ce n-au nici nume, nici finaluri?

My thoughts will someday reach my destiny in the infinitely distant sky...

Primăvara

Un soare umed se arată
Pe-al zilei templu de cristal
Şi-un murmur vesel te-ncântă
Pe fondul verdelui ocean.

Un suflu nou ţi-atinge braţul-
O adiere de topaz,
Şi-o lacrimă mângâie obrazul,
O primă clipă de extaz.

O rază-şi face-ncet intrarea
Şoptind culori de curcubeu,
Şi-o boare-ţi tulbură visarea,
Alintul sufletului meu.

Iubiri

O zi de vară ce bate în ferestre,
O zi cu şoapte dulci de trandafiri,
Şi-o noapte caldă, plină de miresme
Strecoară-n suflet fiorul unei primi iubiri.

Parfum de tei şi zumzet de albine,
Emoţii şi roşeaţă în obraji.
Priviri furate şi zâmbete senine,
Boabe de aur, săruturi, fericire.

O clipă doar, un strop de amăgire,
Pahar cu vin, ambrozie, iubire.
Şi vise ce se spulberă la mal,
Ploaie de vară, romanţă, ideal.

E toamnă-acum şi frunzele-au căzut,
E viaţa doar ce-şi ia un nou avânt,
Şi soarele din vechi iubiri
Te-ajută să clădeşti noi amintiri.

Noapte şi zi

Când noaptea-ncet se lasă iar
Şi stelele pe cer răsar,
Lumina lunii se revarsă
Asupra lumii de mătasă.

E totul calm şi liniştit
Şi norii grei s-au risipit.
E pace-n cer şi pe pământ,
E pace-n suflet şi în gând.

Un sentiment de infinit
Păleşte însă-n răsărit.
Zorii se-ntorc, tiranică domnie
De vuiet surd, tumult şi nebunie.

Şi-aceleaşi feţe, tot străine
Se-nvârt în jur pe langă mine-
Un carusel ameţitor,
Eu singur, om rătăcitor.

O, dar vino noapte iar
Să-mi fi şi înger şi altar,
Lumină pentru ochii mei,
Parfum ameţitor de tei.

Take time...

Take time to think-
It is the source of power.
Take time to read-
It is the foundation of wisdom.
Take time to play-
It is the secret of staying young.
Take time to be quiet-
It is the opportunity to seek God.
Take time to be aware-
It is the opportunity to help others.
Take time to love and be loved-
It is God's greatest gift.
Take time to laugh-
It is the music of the soul.
Take time to be friendly-
It is the road to happiness.
Take time to dream-
It is what future is made of.
Take time to pray-
It is the greatest power on Earth.
There is a time for everything...

E o poezie care mie personal îmi place foarte mult şi am vrut sa o împart cu voi. E o poezie pe care o citesc de fiecare dată când sunt criza de timp şi îmi aduc aminte că timpul ne subjugă doar dacă noi îi permitem să facă acest lucru...Este trist faptul că multe persoane "nu mai au timp" să privească în jurul lor. Dar chiar dacă timpul "le-ar permite" ar fi ei capabili să îl mai vadă pe cel lângă care trăieşte? Sau suntem atât de izolaţi în egocentrismul nostru că nu mai putem vedea semnificaţia cuvântului "celuilalt"...?

Buna tuturor...

Într-o frumoasă zi de primăvară razele unui soare adormit încă după iarna care ne-a părăsit de curând mi-au şoptit, printre micii licurici pe care îi trimite pe pământ, să vă transmit salutări de pe tărâmul fermecat al poeziei şi să vă invit să vă lăsaţi răsfăţaţi din plin de căldura sa şi de misterul înmiresmat al versurilor...