Versurile toamnei

Ați privit vreodată pădurea toamna? Multitudinea de reflexii ale soarelui care par impregnate pe miile de frunze, strângând natura într-o îmbrățișare arămie? Ați auzit cântecul frunzelor mângâiate de adierea suavă a vântului?

Lăsând în spate străzile, gălăgia și forfota, ne aflăm în fața un tablou minunat care poartă semnătura unuia dintre cei mai mari pictori din toate timpurile: toamna. Frumosul anotimp pare să își fi întins aripile colorate asupra întregii naturi a cărei șoaptă poate fi auzită doar de cei care își fac timp să privească dincolo de griul betonat al orașelor. Culorile calde se răsfrâng într-o dezordine armonioasă pe veșmântul copacilor transformând verdele energic al verii într-o simfonie de galben, maro, arămiu, purpuriu și ocru.

Căldura degajată de ele vrea parcă să înlocuiască frigul care se strecoară încet acaparând tot mai mult teren în defavoarea verii. Deși răcoarea te îndeamnă să te îndrepți cât mai repede spre mașină sau spre cea mai apropiată sursă de căldură, farmecul peisajului nu te lasă să te desprinzi de acest tărâm de basm.

Încet, încet lumina devine din ce în ce mai difuză, varietatea de culori căpătând un aspect mat. Noaptea aduce cu sine freamătul pădurii care cu fiecare asfințit este mai aproape de iarnă, mai aproape de a-și pierde bogăția frunzelor și cântecul leneș al unei zile de toamnă.

Lacrimi de toamnă

Încet, încet lumina zilei își face simțită prezența reușind să învingă întunericul rece al nopții. Razele difuze și înghețate se strecoară prin geamurile aburite ale dormitorului aducând cu sine începutul unei noi experiențe. Reminescențele nopții mă îndeamnă să ignor zorii unei zile umede de toamnă și să mă răsfăț în continuare în brațele căldurii și a așternuturilor cu miros de primăvară.

Liniștea nopții lasă treptat locul unui murmur care devine din ce în ce mai intens. Vântul, trezit și el din amorțeală, pare că vrea să se răzbune pe întreaga natură, supărat că nu mai poate mângâia obrajii multicolori ai florilor de vară. Râsul frunzelor, care până acum câteva zile umplea atmosfera toridă a unei zile de august, s-a transformat într-un foșnet răgușit, întrerupt pe alocuri de forfota zgomotoasă a orașului.

Natura pare adâncită într-o lungă meditație, lăsând doar uneori să se întrevadă câte o lacrimă de tristețe în amintirea exploziei colorate a verii. Bucuria anotimpului verde a lăsat locul resemnării dar și speranței că mai devreme sau mai târziu mângâierea caldă a primăverii va trezi din nou iubirea în inimile celor care știu să o aprecieze.

That' s life....

Sunt momente în viață când pentru o clipă totul sau aproape totul pare să fie așezat într-o armonie aproape ireală, dincolo de disfuncționalitatea zilnică a lucrurilor. Ai încredere să zâmbești, să iubești, să crezi că se poate și ești sigură că totul e așa cum ar trebui să fie.

Numai că este nevoie de un moment pentru a dărâma totul, o secundă pentru ca viața să îți arate că nu ai niciun fel de control și că frumusețea nu poate fi niciodată completă. La început încerci un sentiment de confuzie și neîncredere în ceea ce se întâmplă, încerci să te întorci la ce a fost dar realizezi repede că este imposibil. Doare cu atât mai mult cu cât "palma" vine de la o persoană apropiată...foarte apropiată și oricât ai încerca să înțelegi...nu poți.

Te întrebi de nenumărate ori când s-au schimbat lucrurile atât de mult, când a dispărut încrederea, cine este de vină și de ce nu ai observat? Vrei să te întorci să vezi totul la viteză redusă dar știi că nu poți și toate aceste întrebări îți răpesc cu fiecare clipă mai multă energie.

Ai vrea să plângi dar ești conștientă de faptul că lacrimile nu îți vor aduce răspunsuri, iar la final tot ce rămâne e....dezamăgirea.

Studenţia înseamnă mai mult decât facultate!

Vă spun acest lucru din punctul de vedere al unei studente în anul al II-lea. Credeţi-mă am fost şi eu în locul vostru la un moment dat şi am crezut că facultatea va deveni universul meu pentru următorii trei ani.

Am ajuns însă să realizez că aceasta îmi oferă doar o parte din cunoştinţele pe care le pot dobândi pe parcursul anilor de studiu.Treptat noi oportunităţi şi-au făcut simţită prezenţa şi astăzi volumul meu de cunoştinţe se îmbogăţeşte bidirecţional: pe de o parte din perspectiva facultăţii şi, pe de altă parte, din perspectiva ONG-ului în care activez de un an şi jumătate, AIESEC.

Prin intermediul AIESEC-ului am descoperit noi orizonturi de dezvoltare, noi oportunităţi de afirmare, noi prieteni, noi alternative de a-mi petrece timpul liber şi, nu în ultimul rând noi bariere de dărâmat.

Astăzi am parte de provocări constant şi de experienţe pe atât de variate pe cât de interesante alături de oameni minunaţi lângă care mă bucur de fiecare clipă. Studenţi ca şi mine, ca şi tine, ei au spus DA provocării de a dori mai mult, şi de-şi construi treptat drumul spre cariera dorită.

Tu ce răspuns vei da?

What about now?

Privind în jurul nostru constatăm că aparent toţi ne numim oameni, oameni care trăiesc într-o societate bazată pe norme, reguli, principii, precepte morale care ne ghidează şi ne modelează conduita.

Dacă luăm însă o pauză de la maratonul zilnic şi indiferenţa care ne îmbracă, observăm că ceea ce am afirmat mai sus pare desprins dintr-un film idealist. Zi de zi ştirile prezintă crime, certuri, conflicte, violuri, prostituţie, circuri electorale, ipocrizie, minciună şi măşti...multe măşti. Zi de zi, pe stradă, la serviciu, la şcoală replicile răutăcioase domină dialogul, în timp ce simplul şi inocentul "Mulţumesc" dispare treptat asemenei unei flori uitate în cel mai întunecat colţ al casei.

Actele caritabile, bunătatea, mâinile legate prin prietenie şi ajutor reciproc, zâmbetul de bucurie sunt ascunse de cele mai multe ori în culisele spectacolului mascat, în spatele camerelor de filmat, pierzându-se în anonimat.

Ciudat este însă faptul că deşi se pulsează atât de mult pe evidenţierea urâtului din cotidian, acest lucru pare să conducă la multiplicarea şi nu la estomparea lui.

Continuăm să ne concentrăm pe promovarea a tot ceea ce înseamnă negativ în fiecare, judecându-ne unii pe alţii, privind cu nonşalanţa la emisiunea numită "Viaţă" şi amânând continuu momemntul în care vom spune STOP.

STOP indiferenţei
STOP egoismului
STOP criticilor
STOP pasivităţii

Iar în acest context momentul propice nu există. Aşa că vă întreb:

What about now?

Fly...fly...butterfly...

Am trecut printr-o perioadă foarte stresantă,

Am plâns,

Am crezut că totul se va nărui în momentul în care mă voi aştepta mai puţin,

M-am agăţat de o persoană cum nu credeam că o voi face vreodată,

Am reuşit să mă menţin deasupra apei ţinându-mă de mâna sa,

Am luat o gură de aer şi am păşit înainte,

Am candidat ca vicepreşedinte resurse umane în AIESEC Piteşti,

Am reuşit să îmi înving temerile,

Am crezut că se poate şi mai mult,

Am pornit într-o nouă călătorie a cărei finalitate nu o cunosc încă,

Am privit înainte, iar acum vreau să îmi desfăşor aripile,

Şi am tot orizontul înainte...

A fost odată ca-n poveşti...

Se spune că basmele aparţin copiiilor, că inocenţa este tărâmul unde visele devin realitate, iar răul este învins întotdeauna de adevăr şi iubire. Aşa să fie oare?

Eu aş afirma că şi adulţii îşi crează propriile lor basme, propriile idealuri, transformând o parte din cotidian într-o sursă de motivaţie, energie şi sentimente pozitive.

Există oameni pentru care o anumită persoană sau un anumit loc reprezintă refugiul, frântura de basm care îi protejează de realitatea indiferentă şi îi îndepărteză de îmbrăţişarea rece a lacrimilor. Iar acest echilibru între vis şi palpabil, între magic şi mediocru, menţine viaţa celei mai firave dintre surprizele Pandorei: speranţa. Aş îndrăzni chiar să spun că fiecare are propria oază în acest deşert cotidian, indiferent de forma pe care aceasta o îmbracă.

E trist însă că, în timp, copiii cresc şi se lasă manipulaţi de ceea ce mulţi numesc pompos "adevăr", iar adulţii primesc regulat câte un măr otrăvit care să le reamintească că au decis singuri să părăsească tărâmul inocenţei.

Viaţa însumează însă o multitudine de posibilităţi care se împletesc în nenumărate variabile. Copilăria rămâne ascunsă în fiecare şi dacă este preţuită ea poate aduce gingăşie şi culoare în fiecare privire, fiecare atingere, fiecare răsuflare.

Şi nu uitaţi: copilăria este tărâmul unde nimeni nu moare!