Parfumul unei dimineţi...

După o noapte în care plânsul ploii mi-a invadat până şi visele, iar picăturile reci şi neprietenoase mi-au transformat somnul calm de altă dată într-o aşteptare agitată a acelor clipe de linişte şi serenitate, dimineaţa mi-a dăruit primii fulgi de zăpadă, speriaţi, timizi, pierduţi printre bulinele mari de apă care acaparaseră văzduhul.

Deşi prima mea reacţie a fost să intru din nou în patul care încă păstra forma corpului meu şi să mă bucur de cădura plapumei, ceva din peisajul care mă privea de dincolo de geam m-a determinat să îmi beau cafeaua de dimineaţă pe balcon, încercând să descifrez ce pânză invizibilă m-a prins în contemplarea unui peisaj de altfel dezolant.

Treptat, prinde aburii singurei surse de căldură, ceaşca din mâna mea, am început să simt altfel tabloul care se răsfrângea în mii de acorduri şi nuanţe şi care pusese stăpânire pe o dimineaţă de sfârşit de octombrie. Deşi frigul trecea dincolo de barierele protectoare ale geamului, iar cerul îşi pierduse zâmbetul undeva în spatele norilor de vată murdară, calmitatea nuanţelor şi mutrişoara unui căţeluş care explora pentru prima dată o picătură de ploaie mi-au arătat frumuseţea subtilă a unui peisaj care aştepta să fie descoperit.

Pe nevăzute, două braţe s-au strâns protector în jurul meu şi am tresărit, încercând să realizez ce se întâmplă. M-am uitat în jur, însă am fost întâmpinată doar de decorul familiar al camerei mele. Senzaţia persista însă fără să o pot materializa. Am încetat să mai caut şi m-am bucurat în continuare de îmbrăţişarea caldă a unei amintiri, reminescenţa mângâierii vărtice a unei raze.

Şi astfel am început să zâmbesc...iar ziua mea şi-a schimbat radical perspectiva! Am trăit un 30 octombrie prinsă între nuanţele intense ale culorilor de toamnă, cu un sentiment de melancolie fericită, de tristeţe pentru pierderea soarelui de vară, dar şi de admiraţie şi bucurie pentru decorul tomnatic în care viaţa pulsează pe ritmurile miliardelor de inimi.

Random feelings...

Ce faci atunci când încrederea îţi este răsplătită prin trădare? Când iertarea îţi este interpretată ca slăbiciune, iar vorbele nu corespund privirii? Continui să zâmbeşti şi să oferi ca şi până atunci sau mergi mai departe şi ştergi totul cu o lacrimă?

Eu am ales prima variantă, însă am ajuns să mă întreb dacă merită să încerc să salvez ceva ce deja s-a dărâmat. Am realizat că deşi zâmbeam, faţa mea nu era decât o mască alcătuită din frânturi nostalgice ale acelor zile când exista încredere.

Îmi dau seama că nu am procedat corect şi am prelungit o stare de fapt al cărei final era inevitabil. Nu ştiu dacă mi-a făcut bine sau nu, dar în momentul de faţă tot ceea ce simt este dezamăgire, îndoială, nostalgie şi regret. Iar lucurile nu mai pot continua aşa.

Şi cu toate acestea...


"Friendship is unnecessary, like philosophy, like art...It has no survival value, rather is one of those things that gives value to survival." C. S. Lewis

Visul unei...zile de vară

Mă întrebam astăzi unde au dispărut albastrul pur al cerului, sunetul cald al vântului, armonia perfectă dintre verde şi turquoise, dintre energie şi calmitate?

Unde sunt zilele în care adierea senină a verii îmi mângâia pielea sărutată de soarele adormit al după-amiezii? Unde sunt zâmbetele florilor care îmi spuneau în fiecare zi "Bună dimineaţa!"? Dar cântecul unei lumi care dansa pe ritmuri de vioară?

Să fie oare închise în fiecare lacrimă care atinge pământul? În fiecare mână care îţi atinge obrazul? Sau în fiecare clipă care îţi zâmbeşte?

Eu găsesc mereu răspunsul în ochii fiecărei persoane pe care o iubesc! Dar tu?

Fac ce îmi place şi îmi place ceea ce fac!

Azi vreau să vă spun cât de mult mă bucur că am acceptat provocarea AIESEC de a vrea mai mult de la mine! Sunt de un an în organizaţie, un an în care am avut parte de experienţe şi oameni pe care sunt sigură că îi voi păstra mereu ca parte din mine. De ce spun ca parte din mine? Pentru că fiecare proiect, fiecare întâmplare, dar mai ales fiecare persoană cunoscută şi-a lăsat amprenta, contribuind la ceea ce devin în fiecare clipă.

AIESEC mi-a oferit şansa de a-mi folosi timpul constructiv, de a mă distra şi de a învăţa atât de diferit faţă de maniera în care se desfăşoară programa şcolară. Şi mă determină să vreau mereu mai mult de la mine, să cresc şi să fiu conştientă de oportunităţile care mă înconjoară aşteptând doar să îmi întorc privirea spre ceea ce ar putea însemna viitorul meu.

Îmi place ceea ce fac şi îmi place să pot spune acest lucru. Ce zici? Vrei să vii şi tu alături de mine? Intră pe www.aiesecpiteti.to şi completează formularul! Alegerea îţi aparţine!