joi, mai 29, 2014

Reguli...de iubit

Trăim într-un secol al vitezei, al falselor valori și al sentimentelor exprimate pe fugă sau…prin sms că este mai “cool”.

Spunem lucruri pe care nu le simțim pentru că vrem să dăm bine în fața altora…ce mai contează că ne mințim pe noi înșine și pe cei de lângă noi. Ne-am obișnuit să mințim, să ne ascundem și să încercăm tot timpul să fim deasupra altora…face parte din cotidian.

Previzibil sau nu…nici relațiile nu mai sunt asa simple, asta dacă au fost vreodată. Cu toate că dacă mă gândesc la povestea de dragoste a părinților mei și a multora din categoria lor de vârstă aș putea crede că era mult mai simplu atunci.

Acum sunt reguli de urmat … de parcă inima iubește după reguli. Reguli despre la ce vârstă și de cine să te îndrăgostești, reguli legate de cât timp trebuie să treacă după o despărțire ca să te poți îndrăgosti din nou, reguli despre cum să te comporți și ce să spui: la prima întâlnire, la a doua…la a noua și tot așa dacă s-a aprins scânteia. Și dupa ce treceți testul și vă doriți să fiți împreună, urmează reguli de “păstrat” că doar lucrurile nu pot fi simple.

Iată câteva exemple:

1. nu arata prea mult ce simți pentru că, dacă primește prea mult uită să mai și dea, considerând că nu mai este necesar efortul și…se plictisește
2. lasă mereu o portiță de nesiguranță în ceea ce te privește, altfel își va pierde interesul
3. încearcă în fiecare zi să îl cucerești…altfel o va face alta
4. încearcă să nu te mai implici total într-o relație, astfel nu riști să mai fi rănit/a din nou – adevărat,nu vei fi rănit/a, dar dacă faci asta se mai numește iubire sau doar….relație de conveniență?

Ca oameni încercăm să controlăm totul și să găsim explicații pentru orice, însă ceea ce se aplică pentru o persoană nu se aplică pentru toate…cu atât mai puțin atunci cand vine vorba de sentimente.

Și dacă stăm atât de mult să analizam cine, ce, cât, când și cum, atunci când mai trăim?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu