Ador după-amiezile de vară în care o linişte leneşă învăluie o lume pe jumătate adormită. Un soare cald mângâie cu privirea o natură înmărmurită, blocată parcă într-un fascicul de timp. Cântecul lin al unui vânt vrăjit de albastrul pur al cerului trezeşte uneori o simfonie verde, pierdută însă în scurt timp în contemplarea unei armonii senine.
Doar dansul inocent al unui fluture sidefat pare singura sclipire de viaţă care animă pânza pictorului anonim. Din când în când, chemarea dulce a unei vrăbiuţe, venită parcă din basmele copilăriei, anunţă că, în curând, vălul înserării va îmbrăţişa soarele, lăsându-l să se odihnească în braţele sale protectoare. Liniştea va fi înlocuită de un zumzet trecător, cât o bătaie a unei aripioare, până când parfumul unei nopţi de iulie va inspira ineditul unui alt tablou.
Dar până atunci visele molatice ale oamenilor rămân încătuşate în privirea de safire şi smaralde a unei după-amiezi de vară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu