Maria Izabela

O zi...o şoaptă...o poveste

2011-06-22T07:23:00.021-04:30

Îmi plac mult zilele călduroase de vară în care bogăţia culorilor şi freamătul leneş al frunzelor îmi lasă impresia unei lumi desprinse parcă dintr-un tablou de basm. Oraşul, toropit de razele soarelui de amiază, se linişteşte treptat, aşteptând doar răcoarea serii pentru a revenii la agitaţia caracteristică.

Amestecul debordant de nuanţe şi mirosurile ameţitoare ale florilor te îndeamnă la visare şi răsfăţ. Totodată, efervescenţa verde a copacilor te menţin ancorat în realitate, doar atât cât să nu te pierzi în tărâmul vrăjit de soare şi miresme

Din când în când, vălul de linişte este străpuns de veselia dulce a unor vrăbiuţe care, trezite din amorţeală, îşi cântă voios bucuria. Totul pare acoperit de o pulbere strălucitoare, în timp griul betonat al oraşului se scaldă în îmbrăţişarea luminoasă a astrului ceresc.

Nimic nu pare să disturbe amorţeala plăcută a unei zile toride de vară şi nici plimbarea tăcută a doi îndrăgostiţi, atinşi pe nevăzute de sfiala unui prim sărut.

Și iată că a venit și luna aprilie...

2011-04-02T17:19:00.008-04:30

Un aprilie răcoros, în care soarele refuză cu încăpățânare să strălucească. Un aprilie care ne aduce mai aproape de primăvară și care mă îndepărtează încet de o experiență cu adevărat unică.

Începutul acestei luni reprezintă sfârșitul experienței ca membru al echipei de conducere a AIESEC Pitești. Un an plin de surprize, de bucurii și dezamăgiri, total diferit față de ceea ce credeam că voi trăi atunci când am pășit pe acest drum.

Nu știu dacă voi mai găsi ceva asemănător, ceea ce mă face să mă gândesc și mai mult la ceea ce am trăit în acești aproape 3 ani de AIESEC. Oamenii pe care i-am cunoscut, experiențele prin care am trecut, cunoștințele pe care le-am dobândit și atmosfera în care am crescut alături de colegi și prieteni.

Am râs, am plâns, am dezamăgit și am fost dezamăgită, am lucrat, am învățat, m-am distrat, într-un cuvânt...am trăit. Și cum întotdeauna apreciezi cel mai mult ce ai, la final, când din protagonist te transformi în spectator, cred că acum este rândul meu.

Vreau să le mulțumesc tuturor pentru experiența pe care mi-au oferit-o și AIESEC-ului pentru orizonturile deschise.

Sunt ferm convinsă că AIESEC a fost alegerea corectă!

Florin Bogardo - Să nu uităm trandafirii

2011-02-18T09:35:00.001-04:30

Să nu uitam nicicând
Să iubim trandafirii
Ei sunt pe-acest pământ
Un simbol al iubirii

Și totuși de-om uita
Să iubim trandafirii
Ei nu ne vor ierta
Clipele rătăcirii

Și pentru asta nu
Destinul nu e vinovat
De vină suntem numai noi
Noi amândoi

Cei care au trădat
Jurământul iubirii
Și-o clipă am uitat
Să iubim trandafirii

Nu este adevărat
Că sunt flori trecătoare
Surâsul lor curat
Niciodată nu moare

Versurile toamnei

2010-10-25T05:42:00.008-04:30

Ați privit vreodată pădurea toamna? Multitudinea de reflexii ale soarelui care par impregnate pe miile de frunze, strângând natura într-o îmbrățișare arămie? Ați auzit cântecul frunzelor mângâiate de adierea suavă a vântului?

Lăsând în spate străzile, gălăgia și forfota, ne aflăm în fața un tablou minunat care poartă semnătura unuia dintre cei mai mari pictori din toate timpurile: toamna. Frumosul anotimp pare să își fi întins aripile colorate asupra întregii naturi a cărei șoaptă poate fi auzită doar de cei care își fac timp să privească dincolo de griul betonat al orașelor. Culorile calde se răsfrâng într-o dezordine armonioasă pe veșmântul copacilor transformând verdele energic al verii într-o simfonie de galben, maro, arămiu, purpuriu și ocru.

Căldura degajată de ele vrea parcă să înlocuiască frigul care se strecoară încet acaparând tot mai mult teren în defavoarea verii. Deși răcoarea te îndeamnă să te îndrepți cât mai repede spre mașină sau spre cea mai apropiată sursă de căldură, farmecul peisajului nu te lasă să te desprinzi de acest tărâm de basm.

Încet, încet lumina devine din ce în ce mai difuză, varietatea de culori căpătând un aspect mat. Noaptea aduce cu sine freamătul pădurii care cu fiecare asfințit este mai aproape de iarnă, mai aproape de a-și pierde bogăția frunzelor și cântecul leneș al unei zile de toamnă.

Lacrimi de toamnă

2010-10-16T02:41:00.022-04:30

Încet, încet lumina zilei își face simțită prezența reușind să învingă întunericul rece al nopții. Razele difuze și înghețate se strecoară prin geamurile aburite ale dormitorului aducând cu sine începutul unei noi experiențe. Reminescențele nopții mă îndeamnă să ignor zorii unei zile umede de toamnă și să mă răsfăț în continuare în brațele căldurii și a așternuturilor cu miros de primăvară.

Liniștea nopții lasă treptat locul unui murmur care devine din ce în ce mai intens. Vântul, trezit și el din amorțeală, pare că vrea să se răzbune pe întreaga natură, supărat că nu mai poate mângâia obrajii multicolori ai florilor de vară. Râsul frunzelor, care până acum câteva zile umplea atmosfera toridă a unei zile de august, s-a transformat într-un foșnet răgușit, întrerupt pe alocuri de forfota zgomotoasă a orașului.

Natura pare adâncită într-o lungă meditație, lăsând doar uneori să se întrevadă câte o lacrimă de tristețe în amintirea exploziei colorate a verii. Bucuria anotimpului verde a lăsat locul resemnării dar și speranței că mai devreme sau mai târziu mângâierea caldă a primăverii va trezi din nou iubirea în inimile celor care știu să o aprecieze.

That' s life....

2010-08-26T04:23:00.007-04:30

Sunt momente în viață când pentru o clipă totul sau aproape totul pare să fie așezat într-o armonie aproape ireală, dincolo de disfuncționalitatea zilnică a lucrurilor. Ai încredere să zâmbești, să iubești, să crezi că se poate și ești sigură că totul e așa cum ar trebui să fie.

Numai că este nevoie de un moment pentru a dărâma totul, o secundă pentru ca viața să îți arate că nu ai niciun fel de control și că frumusețea nu poate fi niciodată completă. La început încerci un sentiment de confuzie și neîncredere în ceea ce se întâmplă, încerci să te întorci la ce a fost dar realizezi repede că este imposibil. Doare cu atât mai mult cu cât "palma" vine de la o persoană apropiată...foarte apropiată și oricât ai încerca să înțelegi...nu poți.

Te întrebi de nenumărate ori când s-au schimbat lucrurile atât de mult, când a dispărut încrederea, cine este de vină și de ce nu ai observat? Vrei să te întorci să vezi totul la viteză redusă dar știi că nu poți și toate aceste întrebări îți răpesc cu fiecare clipă mai multă energie.

Ai vrea să plângi dar ești conștientă de faptul că lacrimile nu îți vor aduce răspunsuri, iar la final tot ce rămâne e....dezamăgirea.

Studenţia înseamnă mai mult decât facultate!

2010-02-24T12:47:00.014-04:30

Vă spun acest lucru din punctul de vedere al unei studente în anul al II-lea. Credeţi-mă am fost şi eu în locul vostru la un moment dat şi am crezut că facultatea va deveni universul meu pentru următorii trei ani.

Am ajuns însă să realizez că aceasta îmi oferă doar o parte din cunoştinţele pe care le pot dobândi pe parcursul anilor de studiu.Treptat noi oportunităţi şi-au făcut simţită prezenţa şi astăzi volumul meu de cunoştinţe se îmbogăţeşte bidirecţional: pe de o parte din perspectiva facultăţii şi, pe de altă parte, din perspectiva ONG-ului în care activez de un an şi jumătate, AIESEC.

Prin intermediul AIESEC-ului am descoperit noi orizonturi de dezvoltare, noi oportunităţi de afirmare, noi prieteni, noi alternative de a-mi petrece timpul liber şi, nu în ultimul rând noi bariere de dărâmat.

Astăzi am parte de provocări constant şi de experienţe pe atât de variate pe cât de interesante alături de oameni minunaţi lângă care mă bucur de fiecare clipă. Studenţi ca şi mine, ca şi tine, ei au spus DA provocării de a dori mai mult, şi de-şi construi treptat drumul spre cariera dorită.

Tu ce răspuns vei da?

What about now?

2010-02-18T04:02:00.011-04:30

Privind în jurul nostru constatăm că aparent toţi ne numim oameni, oameni care trăiesc într-o societate bazată pe norme, reguli, principii, precepte morale care ne ghidează şi ne modelează conduita.

Dacă luăm însă o pauză de la maratonul zilnic şi indiferenţa care ne îmbracă, observăm că ceea ce am afirmat mai sus pare desprins dintr-un film idealist. Zi de zi ştirile prezintă crime, certuri, conflicte, violuri, prostituţie, circuri electorale, ipocrizie, minciună şi măşti...multe măşti. Zi de zi, pe stradă, la serviciu, la şcoală replicile răutăcioase domină dialogul, în timp ce simplul şi inocentul "Mulţumesc" dispare treptat asemenei unei flori uitate în cel mai întunecat colţ al casei.

Actele caritabile, bunătatea, mâinile legate prin prietenie şi ajutor reciproc, zâmbetul de bucurie sunt ascunse de cele mai multe ori în culisele spectacolului mascat, în spatele camerelor de filmat, pierzându-se în anonimat.

Ciudat este însă faptul că deşi se pulsează atât de mult pe evidenţierea urâtului din cotidian, acest lucru pare să conducă la multiplicarea şi nu la estomparea lui.

Continuăm să ne concentrăm pe promovarea a tot ceea ce înseamnă negativ în fiecare, judecându-ne unii pe alţii, privind cu nonşalanţa la emisiunea numită "Viaţă" şi amânând continuu momemntul în care vom spune STOP.

STOP indiferenţei
STOP egoismului
STOP criticilor
STOP pasivităţii

Iar în acest context momentul propice nu există. Aşa că vă întreb:

What about now?

Fly...fly...butterfly...

2010-02-09T11:49:00.018-04:30

Am trecut printr-o perioadă foarte stresantă,

Am plâns,

Am crezut că totul se va nărui în momentul în care mă voi aştepta mai puţin,

M-am agăţat de o persoană cum nu credeam că o voi face vreodată,

Am reuşit să mă menţin deasupra apei ţinându-mă de mâna sa,

Am luat o gură de aer şi am păşit înainte,

Am candidat ca vicepreşedinte resurse umane în AIESEC Piteşti,

Am reuşit să îmi înving temerile,

Am crezut că se poate şi mai mult,

Am pornit într-o nouă călătorie a cărei finalitate nu o cunosc încă,

Am privit înainte, iar acum vreau să îmi desfăşor aripile,

Şi am tot orizontul înainte...

A fost odată ca-n poveşti...

2010-01-12T11:15:00.017-04:30

Se spune că basmele aparţin copiiilor, că inocenţa este tărâmul unde visele devin realitate, iar răul este învins întotdeauna de adevăr şi iubire. Aşa să fie oare?

Eu aş afirma că şi adulţii îşi crează propriile lor basme, propriile idealuri, transformând o parte din cotidian într-o sursă de motivaţie, energie şi sentimente pozitive.

Există oameni pentru care o anumită persoană sau un anumit loc reprezintă refugiul, frântura de basm care îi protejează de realitatea indiferentă şi îi îndepărteză de îmbrăţişarea rece a lacrimilor. Iar acest echilibru între vis şi palpabil, între magic şi mediocru, menţine viaţa celei mai firave dintre surprizele Pandorei: speranţa. Aş îndrăzni chiar să spun că fiecare are propria oază în acest deşert cotidian, indiferent de forma pe care aceasta o îmbracă.

E trist însă că, în timp, copiii cresc şi se lasă manipulaţi de ceea ce mulţi numesc pompos "adevăr", iar adulţii primesc regulat câte un măr otrăvit care să le reamintească că au decis singuri să părăsească tărâmul inocenţei.

Viaţa însumează însă o multitudine de posibilităţi care se împletesc în nenumărate variabile. Copilăria rămâne ascunsă în fiecare şi dacă este preţuită ea poate aduce gingăşie şi culoare în fiecare privire, fiecare atingere, fiecare răsuflare.

Şi nu uitaţi: copilăria este tărâmul unde nimeni nu moare!

Salutul unui fulg de nea...

2009-12-13T10:48:00.031-04:30

Iarna şi-a răspândit din nou aripile asupra oraşului, învăluindu-l într-o manta subţire şi rece. Cerul a căpătat un aspect de bleu murdar, în timp ce verdele intens al ierbii şi al frunzelor s-a topit încet până când nu a mai rămas nimic din evervescenţa vie a verii.

Treptat, oraşul a căpătat un aspect de sărbătoare, fiind luminat de sute de beculeţe multicolore şi amenajate în cele mai variate forme, iar imaginea dezolantă a zilei se transformă complet în momentul în care noaptea insuflă viaţă în acei mici licurici răspândiţi peste tot.

Oameni zgribuliţi trec rapid unii pe lângă alţii, grăbindu-se către o sursă de căldură care să le dezgheţe obrajii îmbujoraţi de frig. Feţele copiilor sunt cele mai animate. Zâmbetele lor exprimă atâta bucurie şi entuziasm încât e imposibil să nu te molipseşti şi un surâs ştrengar să îţi coloreze expresia.

Fulgi de nea micuţi şi timoraţi alunecă uşor, dansând molatec prin văzduhul rămas parcă în contemplarea unui vis. Atmosfera care mângâie aerul este desprinsă parcă dintr-o poveste al cărui final se lasă aşteptat asemeni lui Moş Crăciun. Eşti întotdeauna sigur că vine dar mereu tremuri în noaptea de Crăciun.

Şi astfel oraşul se cufundă treptat într-o somnolenţă îngheţată....liniştea se răspândeşte prin fiecare colţ de stradă, iar noaptea învăluie fiecare simţire.

Bună dimineaţa...

2009-12-08T05:18:00.009-04:30

Dimineaţa a adus cu sine o perdea rece şi umedă care învăluie într-o îmbrăţişare semitransparentă decorul de început de decembrie. Frigul te face să strâmbi din nas în timp ce te înconjori cu braţele, însă agitaţia de dincolo de geam şi iminenţa unei zile de marţi te grăbeşte să schimbi pufoasele pijamale cu haine călduroase de stradă şi să te avânţi spre caruselul străzilor piteştene.

Copacii din faţa blocului şi-au pierdut verdele intens şi melodia frunzelor, iar acum, obosiţi şi ruşinaţi de goliciunea lor se ascund în uitarea alb-murdară a ceţii.

Aburul cald şi aroma îmbietoare a cafelei preiau treptat locul somnolenţei moleşitoare care pusese stăpânire pe corpul şi mintea mea. În timp ce mă gândesc la programul zilei de azi, o sărutare tandră îmi acaparează simţurile pentru ca în clipa următoare să dispară ca un fulg de nea pe un obraz îmbujorat. O mângâiere fugară tresare şi ea aducând cu sine un zâmbet molatec şi leneş.

Îmi este dor de zilele calde şi luminoase de vară, în care muzica naturii îţi acaparează toate simţurile, iar adierea senină a unei dimineţi de iunie îţi încântă simţurile cu mirosuri pe atât de variate pe cât de îmbătătoare.

Ştiu însă că iarna aceasta va fi diferită. Persoanele cu care o voi împărţii vor da culoare decorului fad şi vor aduce iubire în fiecare fulg de nea. Această perspectivă mă face să îmi mai permit 10 minute în patul care parcă mă cheamă înapoi. Încă 10 minute de amorţeală caldă...10 minute de vise fragmentate...10 minute...

Ziduri de cuvinte

2009-12-02T12:06:00.010-04:30

Cineva a întrebat zilele trecute dacă există vreo diferenţă între viciu şi păcat sau dacă cele două concepte reprezintă acelaşi lucru. Deşi întrebarea mi-a stârnit interesul, mai mult decât atât, am realizat cât de mult ne lovim de concepte, de cuvinte cărora noi le-am dat viaţă şi care tind să devină ermetice, distante şi confuze. Am construit închisori prea mici pentru universuri prea complexe.

Revenind puţin la întrebarea lansată, credeţi că poate fi posibilă o distincţie clară între doi termeni ambigui, al căror înţeles se mulează pe morala, credinţa şi maniera de gândire a fiecărui individ?

Deşi există şi definiţii larg acceptate ale conceptelor, acestea sunt incomplete şi lasă loc de interpretare şi adăugări. Până la urmă omul nu a reuşit să se cunoască pe sine în totalitate nici până astăzi, de ce ar sta altfel lucrurile cu termenii care îl definesc într-o măsură relativă?

Aşa cum spuneam, există multiple faţete ale aceluiaşi cuvânt. Putem lua ca exemplu, păcatul. Cum poate fi definit? Unii ar spune că este o călcare a unei legi sau porunci bisericeşti, abatere de la o normă. Dar cine decide aceste norme? Omul? Dumnezeu? Gândiţi-vă că ceea ce unii oameni consideră păcat, pentru alţii este o banalitate; în timp ce unii se închină la icoane, alţii le consideră chip cioplit, iar lista poate continua. Şi atunci cine poate oferii o definiţie universal acceptată şi fără loc de interpretări? Sau mai bine zis este posibil?

Eu aş îndrăzni să spun că nu, întrucât suntem prea diferiţi, prea antagonici şi în continuă schimbare. Dar atunci de ce încercăm să ne închidem viaţa în mici compartimente, cărora le dăm multiple denumiri şi apoi ne străduim să le regăsim esenţa?

Nu mă înţelegeţi greşit, nu susţin inutilitatea cuvintelor; aş fi absurdă. Vreau doar să spun că punem un preţ prea mare pe acestea. Altfel privit, uităm cât de ambigue pot fi cuvintele şi cât de înşelător înţelesul lor sau … diversele lor semnificaţii.

Aşa cum am mai spus prin intermediul altui articol, într-un secol al vitezei, când timpul este din ce în ce mai “scurt”, cuvintele rămân singura punte şi singura barieră între noi oamenii. Depindem de cuvinte şi totodată acestea ne limitează şi încurcă.

Şi atunci, vă întreb, ce ne rămâne de făcut?

De azi va fi diferit....

2009-11-19T08:47:00.007-04:30

Azi voi sterge din agenda mea doua zile: ieri si maine.

Ieri a fost invatatura si maine va fi consecinta a ceea ce eu pot face azi.

Azi voi intampina viata cu convingerea ca aceasta zi nu se va mai intoarce.

Azi e ultima sansa. Eu trebuie sa o traiesc intens pentru ca nimeni nu ma poate asigura ca eu voi vedea rasaritul maine.

Azi voi fi destul de curajoasa pentru a nu permite niciunei sanse sa treaca pe langa mine; singura mea alternativa este sa reusesc.

Azi voi investi cea mai valoroasa resursa : timpul meu, in cea mai transcedentala lucrare : viata mea .

Voi petrece fiecare minut cu pasiune pentru a face din ziua de astazi o deosebita si unica zi din viata mea .

Azi voi depasi orice obstacole care apar in drumul meu avand credinta ca voi reusi.

Azi voi rezista pesimismului si voi cuceri lumea cu un suras, cu o atitudine pozitiva si asteptand intotdeauna numai binele.

Azi voi avea picioarele pe pamant intelegand realitatea si privind stelele. Imi voi proiecta viitorul.

Azi imi voi face timp sa fiu fericita si voi lasa fructele muncii mele si prezenta in inimile celorlalti.

Cât de mult apreciem ce avem?

2009-11-17T11:48:00.003-04:30

Astăzi am realizat cât sunt de norocoasă. Da...norocoasă!

De ce tocmai astăzi vă puteţi întreba? Ei bine, sincer nu aş şti să vă răspund. Pur şi simplu mergeam pe stradă, privind varietatea de expresii care dau viaţă feţelor, şi mi-am dat seama că în ceea ce mă priveşte totul este exact aşa cum ar trebui să fie.

Am primit mai mult decât merit şi nu am ştiut să apreciez acest lucru. Poate pentru că m-am lăsat condusă de acel ”vreau mai mult” pe care îl cunoaştem toţi sau poate doar pentru că uneori cotidianul nu te lasă să priveşti dincolo de orizontul său limitat. Ne lăsăm furaţi de acele zilnice banalităţi transformate în automatisme şi pierdem din vedere faptul că sunt persoane care nu au cunoscut niciodată o mângâiere, un zâmbet, un sărut, un ”Mulţumesc” sau un ”Te iubesc”, oameni care nu ştiu ce înseamnă un răsărit, o paletă de culori răsfrântă de un asfinţit molatec sau armonia senină a unei note muzicale.

Şi nu mă înţelegeţi greşit, nu este nimic rău în a vrea mai mult, doar aşa am reuşit să creem atât de multe, însă sunt momente în care ar trebui să şi apreciem ce avem când avem şi nu numai după ce am pierdut acel ceva de care eram atât de siguri încât nu ne-am fi putut imagina că la un moment dat va rămâne doar un ecou nostalgic.

Există obiceiul de a considera ce avem ca pe o stare de fapt, de la sine înţeleasă, şi cu toate că vedem distanţa dintre noi şi ceilalţi, preferăm să trecem mai departe lăsând în urmă orice sclipire de compasiune sau recunoştinţă.

Azi am realizat însă cât de mult am şi cât de puţin ofer, cât de mult am primit de la viaţă, dacă pot spune aşa, şi cât de puţin am conştientizat lucrul acesta. Mi-am dat seama că dragostea pe care continui să o primesc nu este ceva obligatoriu, incontestabil, ci, dimpotrivă, reprezintă parfumul care mă face să zâmbesc în fiecare zi, lumina plăpândă a unui licurici care mâine se poate stinge.

De azi mi-am propus să zâmbesc mai des, însă, mai mult de atât, vreau să ofer ceea ce primesc cu şi mai multă intesitate, iar albastrul cerului meu să coloreze alte mii de pânze.

O mască, un adevăr....cine poate ştii...?

2009-11-11T10:44:00.003-04:30

Zilele trecute, în timp ce îmi ocupam timpul cu un film, am ajuns să mă întreb, instigată de pelicula vizionată, cum putem fi oameni şi demoni în acelaşi timp? Cum putem zâmbi, râde, mângâia, iubi, promite, creea, pentru ca în clipa următoare o gamă total opusă de sentimente să ne acapareze, închizându-ne ermetic, astfel încât cuvântul empatie să nu mai poată depăşii zidurile funeste care ne îmbracă? Suntem capabili să purtăm atât de multe măşti încât mă întreb care dintre ele este cu adevărat cea veritabilă?

Acaparată de poveste mi-am adus aminte de un citat care afirma că : "Man is least himself when he talks in his own person; give him a mask and he will tell you the truth!"(Oscar Wilde).

Dacă vi se pare că filosofez uitaţi-vă în fiecare zi în jurul vostru şi veţi descoperii că societatea în care trăim nu este decât un continuu bal mascat, o glumă absurdă a unui caricaturist meschin. Din când în când câte o mască se sparge, lasând în urmă o persoană dezorientată, pierdută, care nu mai poate suporta falsitatea decorului. Ruşinată de goliciunea chipului său se retrage, căutând reminescenţa unui adevăr idealizat.

Şi astfel, trăim într-o lume care pare să ne înveţe zi de zi cum să ne ascundem mai bine, cum să ne prefacem că suntem noi înşine, cum să trăim după un scenariu atât de veridic, şi totuşi atât de artificial. Am realizat că uneori zâmbetele cele mai candide pot ascunde îngeri căzuţi, oameni cu măşti atât de perfecte încât inspiră încredere chiar şi celor mai sceptici, aşa cum pânza fină a unui păianjen pare un strop de inocenţă pe un tărâm arid. Asta până în momentul în care devine ultima închisoare a victimei...

Subiectul este infinit de complex, însă mă voi opri aici pentru că a încerca să definim natura umană în esenţa ei este o călătorie care nu se va încheia niciodată, cel puţin nu atâta timp cât atangonismul din noi ne va definii ca şi până acum.

Nu pot desprinde o concluzie pentru că dacă aş încerca nu aş reuşi decât să răpesc poate o fărâmă minusculă din ceea ce ne reprezintă, însă pot spune că suntem experţi în ceea ce priveşte comedia absurdă a unei vieţi pierdute în miliarde de scenarii.

Parfumul unei dimineţi...

2009-10-30T05:40:00.010-04:30

După o noapte în care plânsul ploii mi-a invadat până şi visele, iar picăturile reci şi neprietenoase mi-au transformat somnul calm de altă dată într-o aşteptare agitată a acelor clipe de linişte şi serenitate, dimineaţa mi-a dăruit primii fulgi de zăpadă, speriaţi, timizi, pierduţi printre bulinele mari de apă care acaparaseră văzduhul.

Deşi prima mea reacţie a fost să intru din nou în patul care încă păstra forma corpului meu şi să mă bucur de cădura plapumei, ceva din peisajul care mă privea de dincolo de geam m-a determinat să îmi beau cafeaua de dimineaţă pe balcon, încercând să descifrez ce pânză invizibilă m-a prins în contemplarea unui peisaj de altfel dezolant.

Treptat, prinde aburii singurei surse de căldură, ceaşca din mâna mea, am început să simt altfel tabloul care se răsfrângea în mii de acorduri şi nuanţe şi care pusese stăpânire pe o dimineaţă de sfârşit de octombrie. Deşi frigul trecea dincolo de barierele protectoare ale geamului, iar cerul îşi pierduse zâmbetul undeva în spatele norilor de vată murdară, calmitatea nuanţelor şi mutrişoara unui căţeluş care explora pentru prima dată o picătură de ploaie mi-au arătat frumuseţea subtilă a unui peisaj care aştepta să fie descoperit.

Pe nevăzute, două braţe s-au strâns protector în jurul meu şi am tresărit, încercând să realizez ce se întâmplă. M-am uitat în jur, însă am fost întâmpinată doar de decorul familiar al camerei mele. Senzaţia persista însă fără să o pot materializa. Am încetat să mai caut şi m-am bucurat în continuare de îmbrăţişarea caldă a unei amintiri, reminescenţa mângâierii vărtice a unei raze.

Şi astfel am început să zâmbesc...iar ziua mea şi-a schimbat radical perspectiva! Am trăit un 30 octombrie prinsă între nuanţele intense ale culorilor de toamnă, cu un sentiment de melancolie fericită, de tristeţe pentru pierderea soarelui de vară, dar şi de admiraţie şi bucurie pentru decorul tomnatic în care viaţa pulsează pe ritmurile miliardelor de inimi.

Random feelings...

2009-10-26T11:57:00.006-04:30

Ce faci atunci când încrederea îţi este răsplătită prin trădare? Când iertarea îţi este interpretată ca slăbiciune, iar vorbele nu corespund privirii? Continui să zâmbeşti şi să oferi ca şi până atunci sau mergi mai departe şi ştergi totul cu o lacrimă?

Eu am ales prima variantă, însă am ajuns să mă întreb dacă merită să încerc să salvez ceva ce deja s-a dărâmat. Am realizat că deşi zâmbeam, faţa mea nu era decât o mască alcătuită din frânturi nostalgice ale acelor zile când exista încredere.

Îmi dau seama că nu am procedat corect şi am prelungit o stare de fapt al cărei final era inevitabil. Nu ştiu dacă mi-a făcut bine sau nu, dar în momentul de faţă tot ceea ce simt este dezamăgire, îndoială, nostalgie şi regret. Iar lucurile nu mai pot continua aşa.

Şi cu toate acestea...

"Friendship is unnecessary, like philosophy, like art...It has no survival value, rather is one of those things that gives value to survival." C. S. Lewis

Visul unei...zile de vară

2009-10-21T04:31:00.003-04:30

Mă întrebam astăzi unde au dispărut albastrul pur al cerului, sunetul cald al vântului, armonia perfectă dintre verde şi turquoise, dintre energie şi calmitate?

Unde sunt zilele în care adierea senină a verii îmi mângâia pielea sărutată de soarele adormit al după-amiezii? Unde sunt zâmbetele florilor care îmi spuneau în fiecare zi "Bună dimineaţa!"? Dar cântecul unei lumi care dansa pe ritmuri de vioară?

Să fie oare închise în fiecare lacrimă care atinge pământul? În fiecare mână care îţi atinge obrazul? Sau în fiecare clipă care îţi zâmbeşte?

Eu găsesc mereu răspunsul în ochii fiecărei persoane pe care o iubesc! Dar tu?

Fac ce îmi place şi îmi place ceea ce fac!

2009-10-05T03:21:00.004-04:30

Azi vreau să vă spun cât de mult mă bucur că am acceptat provocarea AIESEC de a vrea mai mult de la mine! Sunt de un an în organizaţie, un an în care am avut parte de experienţe şi oameni pe care sunt sigură că îi voi păstra mereu ca parte din mine. De ce spun ca parte din mine? Pentru că fiecare proiect, fiecare întâmplare, dar mai ales fiecare persoană cunoscută şi-a lăsat amprenta, contribuind la ceea ce devin în fiecare clipă.

AIESEC mi-a oferit şansa de a-mi folosi timpul constructiv, de a mă distra şi de a învăţa atât de diferit faţă de maniera în care se desfăşoară programa şcolară. Şi mă determină să vreau mereu mai mult de la mine, să cresc şi să fiu conştientă de oportunităţile care mă înconjoară aşteptând doar să îmi întorc privirea spre ceea ce ar putea însemna viitorul meu.

Îmi place ceea ce fac şi îmi place să pot spune acest lucru. Ce zici? Vrei să vii şi tu alături de mine? Intră pe www.aiesecpiteti.to şi completează formularul! Alegerea îţi aparţine!

Demotivarea bate-o vina!

2009-09-11T03:19:00.006-04:30

Foarte des auzim persoane care sustin ca sunt demotivati, ca nu le mai place ceea ce fac, ca la un moment dat au ratacit acea pasiune care le caracteriza munca si dedicarea.

Si totusi, care sunt factorii care genereaza aceasta ruptura, aceasta demotivare? Ce anume face o persoana sa spuna "Nu imi mai plac lucrurile pe care le fac!" sau "Nu mai vreau sa continui sa ma ocup de proiectul X sau Y!"?

Haideti sa vedem! Sa fie oare:

1. Munca prea grea

2. Nerecunoasterea meritelor tale de catre ceilalti

3.Presiunile din partea altor persoane

4.Nesiguranta de sine

5.Instalarea sentimentului de rutina

6.Lipsa de timp

7.Sentimentul ca esti mereu criticat

8.Teama de esec

9.Influenta altora

10.Alte prioritati

Si...lista ar putea continua insa mai important este cum daramam zidurile ridicate de noi insine? Cum incetam sa ne mai facem singuri probleme, probleme care adesea nici nu au nevoie de rezolvare pentru ca sunt doar in imaginatia noastra? Ce spuneti? Are cineva o idee?

Pretending to be happy

2009-08-12T09:48:00.004-04:30

I'm smiling

I'm laughing

I'm playing

I'm dancing

I'm kissing

I'm hugging

I'm singing

I'm enjoying

Or...not?

Can you tell?

Living a song...

2009-07-28T09:20:00.005-04:30

Ştii momentele în care tot ce conştientizezi este ritmul ameţitor al muzicii? Când toate simţurile îţi sunt acaparate, mângâiate de valurile de mătase ale unor melodii care par că îţi povestesc ceva ce ai mai auzit, un deja-vu venit de undeva din interiorul tău?

Fiecare melodie are propria ei aromă, propria culoare şi un fel unic de a te face să tresari, să vrei, să simţi, să vibrezi. E de ajuns o notă pentru a declanşa un milion de adevăruri, de aparenţe, de modalităţi de a iubi, de a urî şi, mai presus de acestea, de a privi mereu prin ochii viitorului.

Eu, personal, ador să trăiesc în ritmurile muzicii, să iubesc şi să plâng cu aceeaşi frenezie, să sper şi să mor de fiecare dată cu aceeaşi intensitate. Fiecare notă îmi şopteşte un alt secret, fiecare cuvânt îmi declanşează alte emoţii, alte aşteptări şi fiecare melodie mă îmbracă într-un alt curcubeu.

E aşa de simplu! Încearcă şi tu ;)

20 de ţări în doar câteva ore

2009-07-20T16:53:00.008-04:30

Ucraina, Slovacia, Rusia, Spania, Turcia, Olanda, India, Egipt, Japonia, China...sunt doar câteva din ţările prin care am avut plăcerea să călătoresc în doar câteva ore şi pe măsura bugetului, adică gratuit :)!

M-am pierdut în misterele Egiptului, am pătruns în controversata lume a gheişelor, am savurat mâncarea chinezească, am admirat eleganţa englezilor şi spiritul provocator al spaniolilor, am traversat Grecia şi Franţa în doar câteva minute, rătăcindu-mă apoi pe străzile întortocheate ale Marocului, pentru ca în clipa următoare să mă aflu într-o pizzerie italiană. Şi toate astea fără bagaje, înghesuială sau paşaport! Hmmm....sună bine nu?!

Aventura nu se opreşte însă aici. După o pizza şi nişte paste veritabile am cunocsut Ucraina, Slovacia, SUA, Iordania şi Olanda alături de Olya, Andreea, Queeny, Wesam, Neils şi Danny. Poze, conversaţii, muzică şi dans tradiţionale, lecţii de olandeză, rusă, arabă, şi, cum era de aşteptat, multă distracţie.

La sfârşitul zilei am putut spune că în mai puţin de 5 ore am hoinărit prin 20 de ţări doar cu o geantă pe umăr şi acompaniată de ritmurile pe cât de antrenante pe atât de variate ale muzicii.

Şi acum să vedem...aţi ghicit? Şi nu, nu vă testez atenţia! Este vorba despre Global Village-ul organizat de AIESEC Piteşti, duminică, 19 iulie, în incinta Jupiter City, în cadrul căruia elevi din liceele din Piteşti au adus într-un singur loc câte o rază din soarele fiecărei ţări!

Spune-mi, tu câte ţări poţi vizita într-o singură zi? ;)

Nu putem sau nu vrem să fim fericiţi?

2009-07-09T06:14:00.003-04:30

Suntem oare sinceri când spunem că suntem fericiţi sau doar ne amăgim cu câteva clipe de euforie, de extaz?

Fiecare persoană are propria concepţie despre fericire şi propriile lucruri care o declanşează. Există însă cineva care poate afirma că este pe deplin fericit, dar nu pentru un minut, o oră, o zi, o lună, ci constant, dincolo de considerendele materiale, de ocazionalele lovituri în plan sentimental sau de insuccesele profesionale?

Se întâmplă de multe ori să ne dorim foarte tare un anumit lucru, o anumită persoană, un anumit ceva. Şi atunci când obţinem ţinta aşteptărilor noastre, pentru o scurtă perioadă de timp, plutim, zâmbim, râdem, inima este atât de emoţionată încât pare că vrea să spună lumii întregi dar se simte ruşinată întrucât cuvintele sunt prea fade pentru a putea înfăţişa culorile care îi pictează universul.

Şi totuşi treptat rămânem doar cu nostalgia acelor clipe şi cu un anumit ecou care răsună undeva departe. Uităm ce avem şi privim spre alte dorinţe, mereu în aşteptare, mereu în derivă. Ne amintim de fericirea avută doar în momentul în care se întâmplă să o pierdem.

Şi astfel rămâne întrebarea: nu putem sau nu vrem să fim fericiţi?

Tabloul fără semnătură

2009-07-01T11:08:00.006-04:30

Ador după-amiezile de vară în care o linişte leneşă învăluie o lume pe jumătate adormită. Un soare cald mângâie cu privirea o natură înmărmurită, blocată parcă într-un fascicul de timp. Cântecul lin al unui vânt vrăjit de albastrul pur al cerului trezeşte uneori o simfonie verde, pierdută însă în scurt timp în contemplarea unei armonii senine.

Doar dansul inocent al unui fluture sidefat pare singura sclipire de viaţă care animă pânza pictorului anonim. Din când în când, chemarea dulce a unei vrăbiuţe, venită parcă din basmele copilăriei, anunţă că, în curând, vălul înserării va îmbrăţişa soarele, lăsându-l să se odihnească în braţele sale protectoare. Liniştea va fi înlocuită de un zumzet trecător, cât o bătaie a unei aripioare, până când parfumul unei nopţi de iulie va inspira ineditul unui alt tablou.

Dar până atunci visele molatice ale oamenilor rămân încătuşate în privirea de safire şi smaralde a unei după-amiezi de vară.

Întrebări...

2009-06-23T07:52:00.005-04:30

Cum se face că ne pricepem atât de bine să transpunem iubirea în film, să surprindem atât de real aspectele esenţiale şi, totuşi, să pierdem atât de multe în pelicula cea mai reală: viaţa?

Cum se face că în film iubirea reprezintă punctul de referinţă, iar în realitate cotidianul şi materialul ne îneacă în propriul egocentrism?

Cum reuşim să facem lucruri atât de rezistente, atât de puternice, şi, totuşi, când vine vorba de relaţii, construim universuri tot mai fragile, mai superficiale, mai uşor de dărâmat?

Cum putem crea frumuseţe, mister, miracole dar nu putem sau nu vrem să luptăm pentru ceea ce avem sau ne dorim?

Cum poate fi realitatea adevăr şi filmul ficţiune?

Cum putem fi noi originalul şi pelicula doar transpunerea?

Frânturi de basm...

2009-06-22T04:47:00.003-04:30

Din stropi de rouă
Şi boabe de mărgăritar
Am făurit castele
Şi-un vis de porţelan.

Din licurici de seră
Şi-o buburuză mică
Am făurit o roză
Şi-am prins o zână mică.

Din flori de liliac
Şi-o boare de narcisă
Am făurit o vrajă-
O lacrimă ca strajă.

Din roua dimineţii
Şi-al soarelui sărut
Te-am făurit pe tine-
Refugiu-n asfinţit.

Mă-ntreb...

2009-06-16T15:38:00.004-04:30

Mă-ntreb de ce să vreau să mai trăiesc
Într-un decor de sticlă,
Dar mă gândesc c-o viaţă am
Şi nu-i decât o clipă.

Suntem cu toţii flori de-o zi
Şi licurici de-o noapte;
Trăim cât roua dimineţii
Şi ne hrănim cu şoapte.

Iubirea-i tot ce ne-a rămas,
Ea, flacără nebună,
Din cer şi până pe pământ
Atinge-orice făptură.

Dar cum o stea se stinge-n univers
Şi nimeni nu o ştie,
Şi noi ne pierdem în etern-
Un nume pe-o hârtie.

Invitaţie la dans...

2009-06-15T12:56:00.009-04:30

Articolul de azi este o invitaţie la dans.

Printre razele soarelui de astăzi, vântul jucăuşi, care valsa prin părul meu, m-a făcut să realizez că de ceva vreme am alunecat alăturea de scenă. Mereu precaută să nu fac un pas greşit m-am ascuns în petele de umbră, crezând că astfel nu voi dezamăgi pe nimeni. Ei bine presupoziţia mea a fost greşită...M-am dezamăgit pe mine însămi, pierzând treptat bucuria dansului, plăcerea de a simţi muzica în fiecare bătaie a inimii, de a trăi fiecare clipă în ritmul altei linii melodice. Am uitat că viaţa este un album de melodii, un concert unic, iar dansul este zâmbetul unei cântec.

Poate vă întrebaţi de ce? Ei bine, nici eu nu am răspunsul. Tot ce pot spune este că auzeam dar nu ascultam, mă mişcam dar nu dansam. Însă, sunt clipe care, prin bucuria simplă pe care o aduc, au darul de a ne trezi, de a ne scoate din inerţie, de a înlătura barierele care împiedică notele să se îmbrăţişeze într-o melodie proprie.

Cam atât despre mine. Nu încercaţi însă să înţelegeţi. Sunt doar frânturi de gânduri care nu au încă o linie melodică.

Nu-mi rămâne decât să vă invit la dans! Părăsiţi umbra căci doar lumina vă face să străluciţi! ;)

O nouă sesiune...

2009-06-01T13:56:00.004-04:30

O nouă sesiune bate la uşă, aducând cu ea o gamă variată de sentimente...Ceea ce este trist însă este faptul că majoritatea tinerilor uită cu desăvârşire să se bucure de această perioadă.

Da, aţi citit bine, am spus "să se bucure". Sunt atât de absorbiţi în rutina zilnică, încât si trăirile devin repetative, identice, ca un xerox care copiază acelaşi text iar si iar. Gândul la note, la ceea ce vor crede sau spune ceilalţi, la competiţie, îi face să uite că această etapă este una cu care nu vor mai avea posibilitatea să se întâlnească.

Dincolo de burse, de cine este mai bun, de ce vor spune părinţii, există realitatea faptului că aceste momente nu pot fi repetate, nu pot devenii rutină, decât poate pentru o scurtă perioadă de timp şi doar pentru cei care trăiesc prea superficial pentru a observa ineditul fiecărei clipe.

Nu filosofez. Vreau doar să mă trezesc şi eu odată cu voi şi să realizăm că sesiunea poate fi frumoasă dacă este luată ca atare şi privită ca o experienţă, ca un joc de cuvinte la sfârşitul căruia fiecare rămâne cu o impresie care se va impregna uşor în pânza amintirilor.

Vreau să văd feţe vesele şi optimiste, nu oameni agitaţi, stresaţi, oameni pentru care o notă reprezintă mai mult decât un zâmbet, decât o îmbrăţişare....decât un prieten.

O nouă experienţă...

2009-05-11T15:37:00.005-04:30

O nouă aşteptare, un nou zâmbet, o nouă amintire. Aş putea spune chiar un nou motiv să vreau mai mult, să cred că fiecare clipă este un mister nou care trebuie descoperit înainte de a i se pierde esenţa... O avalanşă de emoţii, nesiguranţa unei împliniri, vitalitatea unui cântec după tăcerea iernii, sau doar îmbrăţişarea caldă a unei viziuni.

Oricare din descrierile de mai sus ar putea reprezenta cea a unei experienţe. Fiecare din noi are parte de propriile lui descoperiri, de propriile temeri când vine vorba de ceva ce îi poate aduce atât satisfacţie cât şi dezamăgire.

Însă, în mod sigur, fiecare experienţă aduce cu sine ceva nou. Trist sau vesel, şocant sau cotidian, de fiecare dată rămâi cu ceva care te schimbă, te transformă, aşa cum mângâierea unui strop de rouă deschide gingaşele petale ale unei flori, sau cum fiecare rază de soare pregăteşte momentul în care fluturele îşi va părăsii refugiul pentru a face faţă necunoscutului.

O nouă experienţă reprezintă întotdeauna un pas înainte, o nouă încercare de a schimba, de a modela sinele si exteriorul său, sau simplul act de a trăi. Totul se află în noi. Ce-ar fi să urmăm exemplul fluturelui?!

Ador verdele...

2009-04-22T11:10:00.010-04:30

Azi am realizat cât de mult îmi place verdele! :)

Câtă vitalitate, cât optimism şi armonie poate conţine această simplă şi aparent banală culoare. E de ajuns să privesc în jurul meu pentru a mă inspira din farmecul revitalizant al naturii, înveşmântată în VERDE.

Ador varietatea de nuanţe, de tonuri, de lumini şi umbre; ador să privesc natura râzând prin fiecare fir de iarbă, fiecare simfonie a frunzelor, fiecare fluture care valsează în ritmurile frenetice ale vieţii.

Mireasma milioanelor de flori, zâmbetul ştrengar al narciselor, gingăşia lalelelor, dulceţa ameţitoare a mărgăritarului, sărutate de un verde electrizant prezintă viaţa în forma ei cea mai vie, cea mai intensă, cea mai curată.

Deşi în fiecare primăvară mă pierd în această îmbrăţişare frenetică a naturii, la final rămân întotdeauna cu aceeaşi senzaţie de înmărmurire în faţa straniei atracţii pe care suflul verde al primăverii o exercită asupra mea...

If only I could read minds...

2009-04-12T15:59:00.005-04:30

Oare nu ar fi mai uşor dacă am putea citi gândurile? Nu am reuşi oare să scăpăm de confuzia generală în care ne aflăm?

În fiecare zi ne întrebăm ce a vrut să zică de fapt o anume persoană, ce se ascundea în spatele cuvintelor alese cu grijă, ce reprezenta ezitarea din vocea ei sau privirea care nu a putut să îţi întâlnească ochii...Sunt întrebări care pentru unii devin o adevărată dilemă, un supliciu cu un infinit număr de posibilităţi. Din păcate, ochii folosesc propriul limbaj al sufletului care nu este întotdeauna accesibil celorlalţi şi pe care doar puţini îl pot descifra. Însă în secolul vitezei cine mai are timp sau...cui îi mai pasă? Aşa stând lucrurile, cuvintele rămân singura punte şi singura barieră între noi.

Pe lângă acestea sunt însă un milion de alte lucruri care "vorbesc" în acelaşi timp, care încearcă să ne avertizeze inconştient sau să ascundă gânduri netransformate în litere. Dar cine mai este atent la detalii şi, pînă la urmă, de ce folosim atât de multe subterfugii doar pentru a nu lăsa să iasă la lumină ceea ce vrem cu adevărat? De ce mulţi preferă minciuna sau nesiguranţa în locul certitudinii? De ce purtăm atât de multe măşti? Oare nu ne amăgim mai mult pe noi înşine?

Mi-ar plăcea să pot citi gândurile...să pot trece dincolo de aparenţa cotidiană a oamenilor. Aş putea oare să fac faţă avalanşei de emoţii străine când cu greu o pot stăpânii pe a mea? Poate că da sau poate că nu...dar m-aş elibera cel puţin de nesiguramţa de a păşii întotdeauna pe un teren necunoscut care uneori mă lasă fără energie. Dacă stau să mă gândesc cred că acesta este şi unul din motivele pentru care îmi plac atât de mult cărţile, întrucât substanţa acestora o reprezintă trăirile interioare ale personajelor, dezbrăcate de orice mască, de orice subterfugiu.

E atât de greu să spunem ceva, ceva care ar putea schimba totul, indiferent dacă în bine sau în rău, dar ar elimina incertitudinea?

Interiorizare

2009-04-10T15:24:00.003-04:30

Mă-nchid în mine, nu îndrăznesc
Să ies, să fug, să evadez
În lumea care mă-nconjoară
Şi mi se-arată ca o fiară.

În pomi, în frunze şi în flori
Un larg ocean de dulci fiori
Ce cu lumnă mă-mpresoară
Şi-mi face inima uşoară.

În lumea-n care noi venim
O clipă-n vânt, atât trăim.
Sunt clipe dulci şi efemere
Dar si amare, de durere.

Şi demoni vin şi te-ndeamnă
Să fi ca ei să nu ai teamă,
De moarte tu să nu mai fugi
Şi nemurirea s-o ajungi.

O, dar preţul e prea mare,
Un vis frumos ce aripi n-are.
Aşa că-n mine mă ascund
Şi tot ce cred păstrez în gând.

"In a time of universal deceit, telling the truth is a revolutionary act." (George Orwell)

...

2009-04-09T04:59:00.003-04:30

"Trebuie să riscăm. Vom înţelege pe deplin misiunea vieţii doar când vom lăsa să se întâmple imprevizibilul.

În fiecare zi Dumnezeu ne dă--o dată cu soarele--o clipă în care ar fi putinţă să schimbăm tot ce ne face nefericiţi. În fiecare zi încercăm să ne prefacem că nu întrevedem momentul acesta, că el nu există, că ziua de azi este la fel cu cea de ieri şi va fi la fel cu cea de mâine. Dar cine îşi examinează cu atenţie ziua descoperă şi momentul magic. Acesta poate fi ascuns la ceasul în care vârâm cheia în uşă, dimineaţa, în clipa de tăcere de după masa de prânz, într-unul din cele o mie şi unu de lucruri care ni se par aidoma. Acest moment există--un moment în care toată puterea stelelor trece prin noi şi ne îngăduie să facem minuni.

Fericirea e uneori o binecuvântare--dar de obicei e o cucerire. Momentul magic dintr-o zi ne ajută să ne schimbăm, ne face să plecăm în căutarea viselor noastre. Avem să suferim, avem să cunoaştem momente dificile, avem să înfruntăm multe deziluzii--totul însă e trecător şi nu lasă urme. Iar în viitor, vom putea privi înapoi cu mândrie şi credinţă.

Vai de cine se teme să-şi asume riscurile. Acesta poate că nu avea niciodată parte de decepţii, nu va avea deziluzii şi nici nu va suferi precum aceia care au un vis de urmărit. Dar când va privi în urmă--pentru că întotdeauna privim în urmă--îşi va auzi inima apunându-i:

Vai de cel căruia îi este dat să audă vorbele acestea. Căci atunci va crede în minuni, dar momentele magice din viaţa sa vor fi trecut de mult."

Paulo Coelho, " La râul Piedra am şezut şi am plâns"

Iubirea

2009-04-06T15:40:00.003-04:30

Un sâmbure de adevăr, o rază de lumină,
Un vis ce-n noapte se-nfiripă din minunata lună.
O vrem, o căutăm continuu- simbol al fericirii,
Când credem c-o găsim ne scapă- e darul veşnic al iubirii.

Se-ndepărtează-ncet şi fuge, ascunsă de privirea lumii,
Puternică şi totuşi slabă, dă viaţă şi răneşte inimi.
Perfecta flacără-a iubirii, ispită-ascunsă-n ochi ca de fecioară,
Înger căzut sub masca inocenţei, privirea dulce-a unui zâmbet ce-nfioară.

The flower of the moon blooms in the sky, the water dances high along with the stars while hearts resounds together...

Frenezie

2009-04-04T11:34:00.002-04:30

Aş vrea să cred că pot să zbor
Să ma confund cu cerul,
S-alunec pe un curcubeu,
Să simt că-mi pierd controlul.

În stropi de rouă să mă schimb
Şi setea florilor s-o sting,
Din cer şi până pe pământ
S-ajung să fiu un singur gând.

O lume-ntreagă să cuprind,
Să mă transform în tot ce simt-
Cum lacrima zâmbet devine
Când totu-n jur e doar iubire.

Un vis de nemurire sunt
Şi libertatea-ntr-un cuvânt,
Un suflet fără loc şi timp
Viaţa şi moartea împletind.

O veste, o schimbare...un nou decor....poate

2009-04-01T09:03:00.004-04:30

O veste...o simplă veste poate schimba o întreagă perspectivă asupra decorului care ne înconjoară, asupra oamenilor care ne privesc din spatele măştilor, asupra soarelui care până azi nu reuşea să străbată drumul întortocheat şi ceţos spre tărâmul ascuns dincolo de norii din priviri... O veste care aduce o umbră de lumină, o adiere care mângâie îndoielile, transformându-le treptat în mireasma catifelată a unei primăveri renăscute. Un 1 aprilie care păcăleşte tristeţea, jonglează cu un zâmbet şi lasă privirea să se alinte cu lumini jucăuşe în culori de curcubeu...

Când fericirea unor persoane îţi umple ochii de mărgăritare şi simţi că braţele calde ale unei noi miresme te strâng într-o îmbrăţişare sufocant de intensă, uiţi că până ieri nesiguranţa unei noi zile te lăsa fără suflare la căderea fiecărei nopţi, strângându-te continuu într-o încătuşare de iluzii spulberate. Praful amintirilor se scutură încet scoţând la iveală un suflet care se vrea liber, liber să dăruiască, liber să îşi întindă aripile spre un vis numit viitor...

Deşi umbre ale trecutului persistă încă, o singură frântură de prezent îţi oferă pe neaşteptate un strop din dulceaţa optimismului care reuşeşte să spargă zidul dintre... noi şi...viaţă...

...

2009-03-30T14:52:00.004-04:30

"Nu mă gândisem niciodată prea mult la felul în care voi muri - deşi am avut destule motive în ultimele câteva luni - dar, chiar dacă m-aş fi gândit, nu mi-aş fi imaginat că voi muri în felul acesta.
M-am holbat fără suflare la celălalt capăt al camerei, în ochii negrii ai vânătorului, iar el mi-a întors o privire plăcută.
Cu siguranţă era un mod frumos de a muri, în locul altcuiva, în locul persoanei iubite. Chiar nobil. Asta ar trebui să conteze.
Ştiam că, dacă nu m-aş fi mutat niciodată în Forks, n-aş fi fost în pericol de moarte acum. Dar, oricât de îngrozită eram, nu puteam să regret decizia luată. Când viaţa îţi oferă un vis care îţi întrece de departe orice aşteptări, nu e de bun simţ să jeleşti atunci când se sfârşeşte.
Vânătorul zâmbea prietenos în timp ce se îndrepta spre mine să mă ucidă."

"Twilight"( "Amurg"), Stephenie Meyer

Balada elevului :P

2009-03-24T17:31:00.002-04:30

Dumnezeule din cer,
Din al camerei ungher,
Unde stau şi mă trudesc
Lecţiile să sfârşesc,
Către tine mă îndrept.
Tu eşti mare, Tu eşti drept,
Numai tu mă poţi salva
După mare mila Ta.
În al anilor şirag,
Unii fac şi alţii trag,
Şi dreptate asta nu-i!
Cesar dacă-n vremea lui
Ar fi fost mai potolit,
Nero de n-avea chibrit
Marii Rome foc să-i dea,
Pius de nu se năştea,
Şi atâţia Ludovici,
Plus atâţia Frederici,
Napolen dacă-ar fi fost
Om la casa lui cu rost,
Noi scăpam de-un subiect.

Arhimede dacă-a vrut
Să se scalde şi-a văzut
Că în apă scufundat
Corpul lui s-a uşurat,
Îl priveşte personal
Şi socot că-i imoral
Să ne spună ce-a simţit.
Iar Papin fiind răcit,
În loc să stea în pat,
S-a găsit el mai moţat,
Să îşi fiarbă ceai cu mac
În ulcica cu capac.
Iar, nu zic, dar vă spui,
Ce am eu cu-ulcica lui?
Nu mă bag, o ştie şcoala,
Unde nu îmi fierbe oala.
Iară domnul Copernic,
A băut mai mult c-un pic,
Şi atunci i se părea
Că pământul se-nvârtea.
Pentru tot ce au inventat
Edison cel învăţat, Newton, Fulton,
Galileu, să le trag păcatul meu?
Mult necaz şi mult venin
Mi s-a tras de la Franklin.
Numai Tu mă poţi salva
După mare mila Ta.

Mama

2009-03-23T08:21:00.002-04:30

Lumina lină-a primăverii
Îi încălzeşte faţa,
Şi zâmbetul de scorţişoară
Mi-alintă sufletul şi viaţa.

Blândeţea ochilor mă pierde-
Izvor de dragoste curată,
Refugiu al vieţii ce dispare,
Speranţă-a lumii în mişcare.

Seninătatea din priviri-
Oglindă a veşnicei iubiri,
Căldura sufletului ei-
Parfumul nopţilor de tei.

Aceasta poezie îi este dedicată mamei mele, deşi cuvintele sunt prea sărace pentru a putea exprima ceea ce aş vrea să îi transmit...

Rătăcitor prin idealuri

2009-03-22T10:10:00.003-04:30

Pe căi pierdute-am rătăcit,
Luna tovarăş mi-am găsit;
Şi stelele îmi sunt cărări
De lungi, deşarte aşteptări.

Speranţe-mi sunt boabe de rouă-
Dispar cu prima rază nouă,
Şi seara mi le-aduce iar
Dar se împlinesc atât de rar.

Un licurici plăpând şi verde
Prin iarbă noaptea se-ntrevede.
Grăunte verde de lumină
Ce stai, ce-aştepţi, ce vrei să vină?

Eşti mic şi totuşi cu-a ta viaţă
Tu dai lumină şi speranţă,
În marea de-ntuneric dens
Tu dai vieţii un alt sens.

De ce nu pot să fiu ca tine
Un mic grăunte de lumine?
De ce mă pierd în idealuri
Ce n-au nici nume, nici finaluri?

My thoughts will someday reach my destiny in the infinitely distant sky...

Primăvara

2009-03-21T14:58:00.003-04:30

Un soare umed se arată
Pe-al zilei templu de cristal
Şi-un murmur vesel te-ncântă
Pe fondul verdelui ocean.

Un suflu nou ţi-atinge braţul-
O adiere de topaz,
Şi-o lacrimă mângâie obrazul,
O primă clipă de extaz.

O rază-şi face-ncet intrarea
Şoptind culori de curcubeu,
Şi-o boare-ţi tulbură visarea,
Alintul sufletului meu.

Iubiri

2009-03-21T08:43:00.000-04:30

O zi de vară ce bate în ferestre,
O zi cu şoapte dulci de trandafiri,
Şi-o noapte caldă, plină de miresme
Strecoară-n suflet fiorul unei primi iubiri.

Parfum de tei şi zumzet de albine,
Emoţii şi roşeaţă în obraji.
Priviri furate şi zâmbete senine,
Boabe de aur, săruturi, fericire.

O clipă doar, un strop de amăgire,
Pahar cu vin, ambrozie, iubire.
Şi vise ce se spulberă la mal,
Ploaie de vară, romanţă, ideal.

E toamnă-acum şi frunzele-au căzut,
E viaţa doar ce-şi ia un nou avânt,
Şi soarele din vechi iubiri
Te-ajută să clădeşti noi amintiri.

Noapte şi zi

2009-03-21T05:50:00.000-04:30

Când noaptea-ncet se lasă iar
Şi stelele pe cer răsar,
Lumina lunii se revarsă
Asupra lumii de mătasă.

E totul calm şi liniştit
Şi norii grei s-au risipit.
E pace-n cer şi pe pământ,
E pace-n suflet şi în gând.

Un sentiment de infinit
Păleşte însă-n răsărit.
Zorii se-ntorc, tiranică domnie
De vuiet surd, tumult şi nebunie.

Şi-aceleaşi feţe, tot străine
Se-nvârt în jur pe langă mine-
Un carusel ameţitor,
Eu singur, om rătăcitor.

O, dar vino noapte iar
Să-mi fi şi înger şi altar,
Lumină pentru ochii mei,
Parfum ameţitor de tei.

Take time...

2009-03-20T18:26:00.001-04:30

Take time to think-
It is the source of power.
Take time to read-
It is the foundation of wisdom.
Take time to play-
It is the secret of staying young.
Take time to be quiet-
It is the opportunity to seek God.
Take time to be aware-
It is the opportunity to help others.
Take time to love and be loved-
It is God's greatest gift.
Take time to laugh-
It is the music of the soul.
Take time to be friendly-
It is the road to happiness.
Take time to dream-
It is what future is made of.
Take time to pray-
It is the greatest power on Earth.
There is a time for everything...

E o poezie care mie personal îmi place foarte mult şi am vrut sa o împart cu voi. E o poezie pe care o citesc de fiecare dată când sunt criza de timp şi îmi aduc aminte că timpul ne subjugă doar dacă noi îi permitem să facă acest lucru...Este trist faptul că multe persoane "nu mai au timp" să privească în jurul lor. Dar chiar dacă timpul "le-ar permite" ar fi ei capabili să îl mai vadă pe cel lângă care trăieşte? Sau suntem atât de izolaţi în egocentrismul nostru că nu mai putem vedea semnificaţia cuvântului "celuilalt"...?

Buna tuturor...

2009-03-20T16:58:00.000-04:30

Într-o frumoasă zi de primăvară razele unui soare adormit încă după iarna care ne-a părăsit de curând mi-au şoptit, printre micii licurici pe care îi trimite pe pământ, să vă transmit salutări de pe tărâmul fermecat al poeziei şi să vă invit să vă lăsaţi răsfăţaţi din plin de căldura sa şi de misterul înmiresmat al versurilor...