Versurile toamnei

Ați privit vreodată pădurea toamna? Multitudinea de reflexii ale soarelui care par impregnate pe miile de frunze, strângând natura într-o îmbrățișare arămie? Ați auzit cântecul frunzelor mângâiate de adierea suavă a vântului?

Lăsând în spate străzile, gălăgia și forfota, ne aflăm în fața un tablou minunat care poartă semnătura unuia dintre cei mai mari pictori din toate timpurile: toamna. Frumosul anotimp pare să își fi întins aripile colorate asupra întregii naturi a cărei șoaptă poate fi auzită doar de cei care își fac timp să privească dincolo de griul betonat al orașelor. Culorile calde se răsfrâng într-o dezordine armonioasă pe veșmântul copacilor transformând verdele energic al verii într-o simfonie de galben, maro, arămiu, purpuriu și ocru.

Căldura degajată de ele vrea parcă să înlocuiască frigul care se strecoară încet acaparând tot mai mult teren în defavoarea verii. Deși răcoarea te îndeamnă să te îndrepți cât mai repede spre mașină sau spre cea mai apropiată sursă de căldură, farmecul peisajului nu te lasă să te desprinzi de acest tărâm de basm.

Încet, încet lumina devine din ce în ce mai difuză, varietatea de culori căpătând un aspect mat. Noaptea aduce cu sine freamătul pădurii care cu fiecare asfințit este mai aproape de iarnă, mai aproape de a-și pierde bogăția frunzelor și cântecul leneș al unei zile de toamnă.

Lacrimi de toamnă

Încet, încet lumina zilei își face simțită prezența reușind să învingă întunericul rece al nopții. Razele difuze și înghețate se strecoară prin geamurile aburite ale dormitorului aducând cu sine începutul unei noi experiențe. Reminescențele nopții mă îndeamnă să ignor zorii unei zile umede de toamnă și să mă răsfăț în continuare în brațele căldurii și a așternuturilor cu miros de primăvară.

Liniștea nopții lasă treptat locul unui murmur care devine din ce în ce mai intens. Vântul, trezit și el din amorțeală, pare că vrea să se răzbune pe întreaga natură, supărat că nu mai poate mângâia obrajii multicolori ai florilor de vară. Râsul frunzelor, care până acum câteva zile umplea atmosfera toridă a unei zile de august, s-a transformat într-un foșnet răgușit, întrerupt pe alocuri de forfota zgomotoasă a orașului.

Natura pare adâncită într-o lungă meditație, lăsând doar uneori să se întrevadă câte o lacrimă de tristețe în amintirea exploziei colorate a verii. Bucuria anotimpului verde a lăsat locul resemnării dar și speranței că mai devreme sau mai târziu mângâierea caldă a primăverii va trezi din nou iubirea în inimile celor care știu să o aprecieze.