marți, ianuarie 12, 2010

A fost odată ca-n poveşti...

Se spune că basmele aparţin copiiilor, că inocenţa este tărâmul unde visele devin realitate, iar răul este învins întotdeauna de adevăr şi iubire. Aşa să fie oare?

Eu aş afirma că şi adulţii îşi crează propriile lor basme, propriile idealuri, transformând o parte din cotidian într-o sursă de motivaţie, energie şi sentimente pozitive.

Există oameni pentru care o anumită persoană sau un anumit loc reprezintă refugiul, frântura de basm care îi protejează de realitatea indiferentă şi îi îndepărteză de îmbrăţişarea rece a lacrimilor. Iar acest echilibru între vis şi palpabil, între magic şi mediocru, menţine viaţa celei mai firave dintre surprizele Pandorei: speranţa. Aş îndrăzni chiar să spun că fiecare are propria oază în acest deşert cotidian, indiferent de forma pe care aceasta o îmbracă.

E trist însă că, în timp, copiii cresc şi se lasă manipulaţi de ceea ce mulţi numesc pompos "adevăr", iar adulţii primesc regulat câte un măr otrăvit care să le reamintească că au decis singuri să părăsească tărâmul inocenţei.

Viaţa însumează însă o multitudine de posibilităţi care se împletesc în nenumărate variabile. Copilăria rămâne ascunsă în fiecare şi dacă este preţuită ea poate aduce gingăşie şi culoare în fiecare privire, fiecare atingere, fiecare răsuflare.

Şi nu uitaţi: copilăria este tărâmul unde nimeni nu moare!