miercuri, aprilie 22, 2009

Ador verdele...

Azi am realizat cât de mult îmi place verdele! :)

Câtă vitalitate, cât optimism şi armonie poate conţine această simplă şi aparent banală culoare. E de ajuns să privesc în jurul meu pentru a mă inspira din farmecul revitalizant al naturii, înveşmântată în VERDE.

Ador varietatea de nuanţe, de tonuri, de lumini şi umbre; ador să privesc natura râzând prin fiecare fir de iarbă, fiecare simfonie a frunzelor, fiecare fluture care valsează în ritmurile frenetice ale vieţii.

Mireasma milioanelor de flori, zâmbetul ştrengar al narciselor, gingăşia lalelelor, dulceţa ameţitoare a mărgăritarului, sărutate de un verde electrizant prezintă viaţa în forma ei cea mai vie, cea mai intensă, cea mai curată.

Deşi în fiecare primăvară mă pierd în această îmbrăţişare frenetică a naturii, la final rămân întotdeauna cu aceeaşi senzaţie de înmărmurire în faţa straniei atracţii pe care suflul verde al primăverii o exercită asupra mea...

duminică, aprilie 12, 2009

If only I could read minds...

Oare nu ar fi mai uşor dacă am putea citi gândurile? Nu am reuşi oare să scăpăm de confuzia generală în care ne aflăm?

În fiecare zi ne întrebăm ce a vrut să zică de fapt o anume persoană, ce se ascundea în spatele cuvintelor alese cu grijă, ce reprezenta ezitarea din vocea ei sau privirea care nu a putut să îţi întâlnească ochii...Sunt întrebări care pentru unii devin o adevărată dilemă, un supliciu cu un infinit număr de posibilităţi. Din păcate, ochii folosesc propriul limbaj al sufletului care nu este întotdeauna accesibil celorlalţi şi pe care doar puţini îl pot descifra. Însă în secolul vitezei cine mai are timp sau...cui îi mai pasă? Aşa stând lucrurile, cuvintele rămân singura punte şi singura barieră între noi.

Pe lângă acestea sunt însă un milion de alte lucruri care "vorbesc" în acelaşi timp, care încearcă să ne avertizeze inconştient sau să ascundă gânduri netransformate în litere. Dar cine mai este atent la detalii şi, pînă la urmă, de ce folosim atât de multe subterfugii doar pentru a nu lăsa să iasă la lumină ceea ce vrem cu adevărat? De ce mulţi preferă minciuna sau nesiguranţa în locul certitudinii? De ce purtăm atât de multe măşti? Oare nu ne amăgim mai mult pe noi înşine?

Mi-ar plăcea să pot citi gândurile...să pot trece dincolo de aparenţa cotidiană a oamenilor. Aş putea oare să fac faţă avalanşei de emoţii străine când cu greu o pot stăpânii pe a mea? Poate că da sau poate că nu...dar m-aş elibera cel puţin de nesiguramţa de a păşii întotdeauna pe un teren necunoscut care uneori mă lasă fără energie. Dacă stau să mă gândesc cred că acesta este şi unul din motivele pentru care îmi plac atât de mult cărţile, întrucât substanţa acestora o reprezintă trăirile interioare ale personajelor, dezbrăcate de orice mască, de orice subterfugiu.

E atât de greu să spunem ceva, ceva care ar putea schimba totul, indiferent dacă în bine sau în rău, dar ar elimina incertitudinea?


vineri, aprilie 10, 2009

Interiorizare

Mă-nchid în mine, nu îndrăznesc
Să ies, să fug, să evadez
În lumea care mă-nconjoară
Şi mi se-arată ca o fiară.

În pomi, în frunze şi în flori
Un larg ocean de dulci fiori
Ce cu lumnă mă-mpresoară
Şi-mi face inima uşoară.

În lumea-n care noi venim
O clipă-n vânt, atât trăim.
Sunt clipe dulci şi efemere
Dar si amare, de durere.

Şi demoni vin şi te-ndeamnă
Să fi ca ei să nu ai teamă,
De moarte tu să nu mai fugi
Şi nemurirea s-o ajungi.

O, dar preţul e prea mare,
Un vis frumos ce aripi n-are.
Aşa că-n mine mă ascund
Şi tot ce cred păstrez în gând.


"In a time of universal deceit, telling the truth is a revolutionary act." (George Orwell)

joi, aprilie 09, 2009

...

"Trebuie să riscăm. Vom înţelege pe deplin misiunea vieţii doar când vom lăsa să se întâmple imprevizibilul.

În fiecare zi Dumnezeu ne dă--o dată cu soarele--o clipă în care ar fi putinţă să schimbăm tot ce ne face nefericiţi. În fiecare zi încercăm să ne prefacem că nu întrevedem momentul acesta, că el nu există, că ziua de azi este la fel cu cea de ieri şi va fi la fel cu cea de mâine. Dar cine îşi examinează cu atenţie ziua descoperă şi momentul magic. Acesta poate fi ascuns la ceasul în care vârâm cheia în uşă, dimineaţa, în clipa de tăcere de după masa de prânz, într-unul din cele o mie şi unu de lucruri care ni se par aidoma. Acest moment există--un moment în care toată puterea stelelor trece prin noi şi ne îngăduie să facem minuni.

Fericirea e uneori o binecuvântare--dar de obicei e o cucerire. Momentul magic dintr-o zi ne ajută să ne schimbăm, ne face să plecăm în căutarea viselor noastre. Avem să suferim, avem să cunoaştem momente dificile, avem să înfruntăm multe deziluzii--totul însă e trecător şi nu lasă urme. Iar în viitor, vom putea privi înapoi cu mândrie şi credinţă.

Vai de cine se teme să-şi asume riscurile. Acesta poate că nu avea niciodată parte de decepţii, nu va avea deziluzii şi nici nu va suferi precum aceia care au un vis de urmărit. Dar când va privi în urmă--pentru că întotdeauna privim în urmă--îşi va auzi inima apunându-i:

Vai de cel căruia îi este dat să audă vorbele acestea. Căci atunci va crede în minuni, dar momentele magice din viaţa sa vor fi trecut de mult."
Paulo Coelho, " La râul Piedra am şezut şi am plâns"

luni, aprilie 06, 2009

Iubirea

Un sâmbure de adevăr, o rază de lumină,
Un vis ce-n noapte se-nfiripă din minunata lună.
O vrem, o căutăm continuu- simbol al fericirii,
Când credem c-o găsim ne scapă- e darul veşnic al iubirii.

Se-ndepărtează-ncet şi fuge, ascunsă de privirea lumii,
Puternică şi totuşi slabă, dă viaţă şi răneşte inimi.
Perfecta flacără-a iubirii, ispită-ascunsă-n ochi ca de fecioară,
Înger căzut sub masca inocenţei, privirea dulce-a unui zâmbet ce-nfioară.

The flower of the moon blooms in the sky, the water dances high along with the stars while hearts resounds together...

sâmbătă, aprilie 04, 2009

Frenezie

Aş vrea să cred că pot să zbor
Să ma confund cu cerul,
S-alunec pe un curcubeu,
Să simt că-mi pierd controlul.

În stropi de rouă să mă schimb
Şi setea florilor s-o sting,
Din cer şi până pe pământ
S-ajung să fiu un singur gând.

O lume-ntreagă să cuprind,
Să mă transform în tot ce simt-
Cum lacrima zâmbet devine
Când totu-n jur e doar iubire.

Un vis de nemurire sunt
Şi libertatea-ntr-un cuvânt,
Un suflet fără loc şi timp
Viaţa şi moartea împletind.

miercuri, aprilie 01, 2009

O veste, o schimbare...un nou decor....poate

O veste...o simplă veste poate schimba o întreagă perspectivă asupra decorului care ne înconjoară, asupra oamenilor care ne privesc din spatele măştilor, asupra soarelui care până azi nu reuşea să străbată drumul întortocheat şi ceţos spre tărâmul ascuns dincolo de norii din priviri... O veste care aduce o umbră de lumină, o adiere care mângâie îndoielile, transformându-le treptat în mireasma catifelată a unei primăveri renăscute. Un 1 aprilie care păcăleşte tristeţea, jonglează cu un zâmbet şi lasă privirea să se alinte cu lumini jucăuşe în culori de curcubeu...

Când fericirea unor persoane îţi umple ochii de mărgăritare şi simţi că braţele calde ale unei noi miresme te strâng într-o îmbrăţişare sufocant de intensă, uiţi că până ieri nesiguranţa unei noi zile te lăsa fără suflare la căderea fiecărei nopţi, strângându-te continuu într-o încătuşare de iluzii spulberate. Praful amintirilor se scutură încet scoţând la iveală un suflet care se vrea liber, liber să dăruiască, liber să îşi întindă aripile spre un vis numit viitor...

Deşi umbre ale trecutului persistă încă, o singură frântură de prezent îţi oferă pe neaşteptate un strop din dulceaţa optimismului care reuşeşte să spargă zidul dintre... noi şi...viaţă...